marți, 23 noiembrie 2010

Salvia - planta care salveaza viata

"Dorinta salviei este sa-i faca pe oameni nemuritori", se spunea in Evul Mediu. O credinta straveche, inscrisa chiar in numele plantei. "Salvia" vine din latinescul "salvare" - a fi sanatos, a vindeca, a salva. La romani, era o planta sacra, culeasa cu protocol.

Despre aceasta planta extrem de aromata, cu frunze verzi, albicioase, si flori rozalbe si violete, se spunea in Antichitate ca este sacra, fiind adusa pe pamant chiar de zei. "Cine are salvie in gradina nu lasa batranetea sa se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Medicii greci si romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiaza si ei salvia, considerand-o o regina a ierburilor tamaduitoare, cu efecte protectoare magice. In Roma antica, salvia era considerata o planta sacra, fiind adunata cu un intreg ritual. Cel care oficia ceremonialul aducea drept jertfa paine si vin, imbracat intr-o tunica alba. Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerand ca devin otravitoare in contact cu salvia. Mai ales la trecerea dintre iarna si vara, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosita ca detoxifiant, protector impotriva diverselor infectii care apar in aceasta perioada, tonic nervos si psihic, reintineritor. Se credea ca acela care va consuma salvie inca de la inceputul primaverii va intineri si el odata cu natura. Exista multe mituri terapeutice legate de aceasta planta sacra, mituri pe care stiinta moderna se straduieste sa le inteleaga si sa le dea o utilitate practica. Salvia este o planta cercetata intens, careia medicina ii descopera tot mai multe aplicatii practice. Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicatii, ci si un leac excelent pentru mentinerea sanatatii. 

Si in medicina traditionala romaneasca, salvia are numeroase intrebuintari. Avand o mare sensibilitate la ingheturile din timpul iernii, ea este o planta care necesita ingrijiri speciale si, ca atare, nu creste spontan, ci doar cultivata, mai ales in zonele sudice ale tarii. De la ea se folosesc frunzele si partile aeriene inflorite, care sunt foarte bogate in uleiuri volatile, avand un gust puternic aromatic si astringent. Gasim aceasta planta sub forma de ceai in practic toate magazinele specializate de tip Plafar, la fel ca si anumite preparate pe baza de salvie, cum ar fi tinctura. 

Boli interne, tratate cu salvie
Bronsita, astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii cu secretii abundente - pulberea de salvie, administrata constant vreme de o luna, cate o jumatate de lingurita de 4 ori pe zi, reduce cantitatea de secretii si are efecte antiinfectioase puternice. Este recomandata mai ales in perioada de primavara, inclusiv bolnavilor cronici, pentru ca are efecte detoxifiante puternice, actionand asupra cauzelor profunde ale acestor boli.
Indigestia, balonarea - se ia inainte de masa un sfert de lingurita de pulbere de salvie. Aceasta planta stimuleaza digestia si echilibreaza apetitul, avand calitatea de a impiedica formarea gazelor in intestin. In lumea araba, salvia este numita "iarba beduinilor", decoctul combinat de salvie fiind un remediu celebru pentru tratarea tuturor problemelor digestive, mai ales a diareei, a colitei de fermentatie si a diferitelor infectii ale tubului digestiv. Pentru tratarea acestor afectiuni se iau 2-3 cani de decoct combinat de salvie pe zi. Publicaţi postare
Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitate feminina - se administreaza o jumatate de lingurita de salvie, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Un tratament va dura trei luni si va avea efecte ample de armonizare la nivel hormonal, influentand atat productia glandelor endocrine, cat si receptorii diferitilor hormoni. 
Tulburari de menopauza - contra acestor probleme, tinctura de salvie este un adevarat elixir, reducand transpiratia, rarind aparitia bufeurilor, avand un puternic efect de reintinerire. Se administreaza cate o lingurita de tinctura (intotdeauna diluata in apa) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele terapeutice apar dupa 4 saptamani. Contra hemoragiilor care apar la debutul menopauzei se foloseste pulberea de salvie, administrata in acelasi mod ca mai sus. Un studiu realizat in Italia in 1998, pe 30 de femei, a aratat ca dupa 3 luni de tratament cu salvie, s-au rarit sau chiar au disparut bufeurile nocturne, precum si transpiratia abundenta. De altfel, impotriva transpiratiei excesive sau cu miros neplacut, salvia are efecte extraordinare, fiind un adevarat deodorant cu administrare interna, asa cum vom vedea in continuare: 
Transpiratia excesiva - studii facute in paralel in Anglia, Germania si Statele Unite au aratat fara dubiu ca salvia reduce puternic sudoratia, inclusiv cea care apare pe fondul unor dezechilibre la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Se administreaza in acest scop sub forma de tinctura, cate 4 lingurite pe zi, sau de decoct combinat, din care se bea 1 cana pe parcursul unei zile (are un gust neplacut, dar este foarte eficient). 
Diabetul de tip Ii - salvia sporeste foarte mult receptivitatea (cu pana la 2-3 ori) organismului la insulina - este concluzia unui studiu german pe aceasta tema. In acest scop, se administreaza decoctul combinat de salvie, cate o cana pe zi. 
Astenie de primavara, surmenaj - se iau 50 de picaturi de tinctura de salvie de 3-4 ori pe zi. Efecte mai puternice se obtin daca aceasta tinctura se ia diluata in ceai rece de roinita (melisa). 
Cancer la colon, tumori pe tubul digestiv - in medicina traditionala araba, decoctul combinat de salvie, din care se administreaza 2-3 cani pe zi, in cure de minimum 3 luni, este un remediu redutabil impotriva acestor afectiuni. Acelasi lucru il sustine terapeuta de origine austriaca Maria Treben, care adauga faptul ca salvia este un minunat ajutor in toate formele de cancer, citand un faimos dicton din Evul Mediu: "De ce sa moara omul, daca in gradina creste salvia?". 

Boli externe, tratate cu salvie
Rani care se vindeca greu - se aplica pe locul afectat o cataplasma cu frunze maruntite de salvie (preparata dupa metoda prezentata anterior). Tratamentul se face zilnic, cate o ora, vreme de minimum 3 saptamani.
Eczeme infectioase - se fac spalaturi cu decoct de salvie, apoi se aplica o cataplasma cu salvie, care se tine vreme de 1-3 ore, dupa care locul tratat se lasa sa se zvante. Frunzele de salvie contin principii cu puternice efecte antibacteriene si antifungice (combat ciupercile parazite). 
Pentru revigorare - se fac bai cu decoct de salvie (5 litri la o cada de apa) de doua ori pe saptamana. Baile cu salvie confera o stare de tonus psihic si vioiciune, inlatura oboseala, dau corpului un miros placut. 
Retete de frumusete 
Pentru mentinerea culorii naturale si a stralucirii parului, dupa spalatul obisnuit cu sampon, se face ultima clatire cu decoct combinat de salvie. Pentru parul negru,  decoct dintr-un amestec in parti egale de ceai negru si salvie. Salvia e buna si pentru ingrijirea parului carunt, pe care il intareste si caruia ii inchide culoarea. 
Pentru tenul cu pori dilatati, patat, ofilit - se fac spalaturi, in fiecare dimineata si seara, cu decoct combinat de salvie. Suplimentar, se pune pe obraji, seara, o compresa cu acest preparat, care se tine vreme de un sfert de ora. 
Dintii frecati cu frunze de salvie devin albi si stralucitori. 

Precautii
Administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei. 

Salvia si varsta a treia
Inca din Evul Mediu se spunea despre salvie ca are un puternic efect intineritor, ajutand mai ales mentinerea nealterata a facultatilor intelectuale si emotionale, pana la varste inaintate. Studii facute recent intr-un centru medical din New Castle (Anglia) au confirmat din plin acest lucru, punand in evidenta trei elemente extrem de importante: 
- salvia ajuta la mentinerea tineretii celulelor din care este formata scoarta cerebrala (prin efectul antioxidant) 
- salvia actioneaza asupra receptorilor unor hormoni importanti in mentinerea tineretii organismului 
- salvia inhiba formarea unor enzime care blocheaza procese extrem de importante la nivelul creierului, cum ar fi: memorarea, asocierea, sinteza. De altfel, aceasta planta actioneaza printr-un mecanism similar celor mai noi tratamente ale Alzheimer-ului. 
Administrarea de 4 ori pe zi a unei lingurite de tinctura de salvie are, in consecinta, efecte extrem de benefice pentru prevenirea senilitatii, a proceselor de degradare care apar la nivelul sistemului nervos central, odata cu varsta. Mai mult, salvia stimuleaza capacitatea de memorare, favorizeaza activitatea intelectuala si imbunatateste performantele intelectuale, atat la cei in varsta, cat si la tineri. Primele rezultate in acest sens se vad dupa patru saptamani de administrare constanta , un tratament complet durand intre 2 si 3 luni (putand fi facut de 3 ori pe an

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu